Predicții pentru 2036.
Nu vizualizați acest newsletter corect? Apăsați aici!
GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2027
De vorbă cu industria — interviu cu ing. Ioan Corneliu Hentiu, Director Tehnic INOVECO, ediția dedicată managementului deșeurilor

♻ De vorbă cu industria

Interviuri cu experți din industriile care dezvoltă infrastructura sustenabilă

Ediția dedicată managementului deșeurilor

   

„Romenvirotec creează cadrul în care autorități, consultanți, operatori, constructori, furnizori de tehnologie, OIREP-uri și ONG-uri pot discuta direct și pot identifica soluții concrete.”

Ing. Ioan Corneliu Hentiu, director tehnic INOVECO, ne oferă, în cel mai recent interviu din seria „De vorbă cu industria”, o perspectivă asupra dezvoltării sectorului managementului deșeurilor din România.

La Green Energy Expo & Romenvirotec 2027, dedicăm un sector expozițional soluțiilor și tehnologiilor de management al deșeurilor – Romenvirotec Waste.

 

„Revenim la Romenvirotec 2027 pentru că vedem acest eveniment ca pe un loc relevant de întâlnire pentru industrie și ca pe o sursă importantă de idei, contacte și oportunități de colaborare.”

 
Ioan Corneliu Hentiu, Director Tehnic INOVECO  

Ioan Corneliu Hentiu

Director Tehnic
INOVECO

INOVECO

Interviul

 
1

Cum contribuie sectorul expozițional Romenvirotec la promovarea soluțiilor inovatoare pentru managementul deșeurilor și economia circulară?

„Pentru mine, una dintre cele mai importante contribuții ale Romenvirotec este faptul că aduce împreună, într-un singur loc, aproape întregul ecosistem al industriei. Pe de o parte, facilitează accesul pe piața din România al furnizorilor internaționali de tehnologii avansate.

Pe de altă parte, creează cadrul în care autorități, consultanți, operatori, constructori, furnizori de tehnologie, OIREP-uri și ONG-uri pot discuta direct și pot identifica soluții concrete. Este exact tipul de platformă de care avem nevoie pentru ca ideile bune să se transforme mai repede în proiecte reale.”

 
2

Ce valoare v-a adus participarea la edițiile anterioare și ce v-a determinat să reveniți ca expozant la Romenvirotec 2027?

„Pentru noi, participarea la edițiile anterioare a fost valoroasă din două perspective. În primul rând, am avut ocazia să prezentăm soluțiile noastre și să discutăm direct cu oameni care se confruntă zi de zi cu provocările reale ale industriei. În al doilea rând, a fost o oportunitate foarte bună de a afla ce tehnologii și tendințe noi apar în piață.

Revenim la Romenvirotec 2027 pentru că vedem acest eveniment ca pe un loc relevant de întâlnire pentru industrie și ca pe o sursă importantă de idei, contacte și oportunități de colaborare.”

 
3

Care este cea mai mare provocare în industria de management al deșeurilor astăzi?

„Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai mari provocări este legată de gestionarea deșeurilor biodegradabile. Avem încă un deficit important atât în ceea ce privește investițiile în infrastructură – colectare separată, digestie anaerobă sau compostare –, cât și la nivel legislativ.

În mod special, lipsa normelor metodologice pentru Legea compostului limitează posibilitatea de a integra compostul și digestatul în mod real în economia circulară. Practic, avem resurse care ar putea fi valorificate mult mai bine, dar încă ne lipsesc o parte dintre instrumentele necesare.”

 
4

Care este cea mai mare oportunitate pe care România o poate valorifica?

„Cred că marea oportunitate pentru România este să schimbăm perspectiva asupra deșeurilor: să nu le mai privim doar ca pe o problemă care trebuie rezolvată, ci ca pe o resursă care poate genera valoare. Tehnologiile există deja, sunt disponibile și sunt testate în alte piețe. Ceea ce avem nevoie este să accelerăm investițiile și să avem curajul de a le implementa la scară mai largă. Aici văd un potențial foarte mare pentru dezvoltarea economiei circulare în România.”

 
5

Care este predicția dumneavoastră pentru sectorul de management al deșeurilor în următorii 10 ani?

„Sunt optimist în ceea ce privește evoluția sectorului. Cred că, în următorii 10 ani, vom vedea o modernizare accelerată a industriei și o reducere semnificativă a decalajului față de alte țări din Uniunea Europeană. Vor apărea investiții noi, tehnologii mai performante și o profesionalizare tot mai mare a pieței. Din punct de vedere economic, mă aștept ca sectorul să crească de câteva ori ca cifră de afaceri, tocmai pentru că nevoia de soluții eficiente și sustenabile va deveni tot mai mare.”

 

Soluțiile care transformă industria merită să fie văzute.

 

Dacă portofoliul companiei dumneavoastră include tehnologii, echipamente sau soluții pentru managementul deșeurilor și economia circulară, Green Energy Expo & Romenvirotec 2027 este locul în care acestea pot ajunge în fața autorităților, operatorilor, investitorilor și partenerilor strategici din industrie.

► Cere ofertă

23–25 martie 2027 · ROMEXPO, București

URMĂREȘTE-NE ÎN SOCIAL

f
in
Parteneri GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2027
Ați primit acest mesaj în urma abonării pe site-ul nostru sau pe un site partener.
Dacă nu doriți să mai primiți mesaje, vă puteți dezabona accesând acest link.
Copyright © EUROEXPO Fairs. Toate drepturile rezervate.