|
🤝 Parteneriat instituțional
Parteneriatul cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor continuă în 2027 și 2028
|
| |
|
Un parteneriat început în 2024, consolidat prin fiecare ediție și continuat pentru următorii doi ani.
|
Suntem onorați să anunțăm continuarea, pentru edițiile 2027 și 2028, a parteneriatului dintre Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Green Energy Expo & Romenvirotec.
Încă de la prima ediție, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut un rol important în dezvoltarea în România a unui târg dedicat industriei de mediu: prin susținerea și promovarea evenimentului în industrie, prin participarea la nivel de ministru la deschiderea oficială și prin implicarea specialiștilor Ministerului în dezbaterile și evenimentele profesionale desfășurate pe întreaga durată a târgului.
În 2026, parteneriatul a însemnat prezență și dialog direct cu industria
La ediția din 2026, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost prezent cu un stand care a reunit agențiile din subordine.
Prin reprezentanții acestora, dialogul cu industria a fost permanent pe întreaga durată a târgului. Totodată, Ministerul a organizat propriile evenimente în cadrul Green Energy Expo & Romenvirotec, aducând la aceeași masă autorități, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri.
|